Pescuitorii de perle (Les pêcheurs de perles)
OPERA
de Georges Bizet
Libret: M. Carre și E. Carmon
Dirijor:
Cristian Sandu
(Cluj-Napoca)
Regia artistică și luminile:
Paolo Bosisio
(Italia)
Distribuția:
Leila / Lorena Mărginean
Nadir / Adrian Mărginean
Zurga / Constantin Lupu
Nourabad / Sebastian Băncilă
Orchestra, corul și baletul Teatrului
Scenografie și costume:
Domenico Franchi (Italia)
Coregrafia:
Gabriela Gegea
Asistent regie:
Adrian Mărginean
Asistent scenografie:
Ionuț Mitrofan
Dirijor cor:
Daniel Nistor
Pregătirea muzicală:
Tatiana Zaharova-Ionașcu
Regia tehnică:
Tanța Micu
Sufleor:
Claudia Colceriu
Supratitrare:
Mirela Lungu
Opera „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, completează zestrea repertorială a teatrului nostru cu o capodoperă a epocii romantice franceze, prezentă în repertoriul marilor teatre muzicale ale lumii. În distribuție întâlnim tineri soliști ai teatrului, voci valoroase aflate la început de carieră, ce vor da viață muzicii inspirate, create de Georges Bizet.
Maestrul Paolo Bosisio, după ce a fost regizor de teatru dramatic şi televiziune în anii ’90 (în 1974 a primit Premiul Perla MIFED pentru regia şi scenariul seriilor de televiziune Concerto a mio modo produse de TSI – Televiziunea elveţiano-italiană), şi-a concentrat munca de regizor în domeniul operei, lucrând în multe teatre de gen şi în cadrul unor festivaluri în Italia şi în străinătate. În ultimii 16 ani şi-a menţinut funcţia de director artistic al unor teatre importante din Italia şi al unor festivaluri internaţionale (Teatro del Vittoriale, Metropoli Ballet, Festivalului de Operă Farnese, Director Artistic al Premiului Arlecchino, etc.) În acelaşi timp, are o bogată activitate universitară, din 1987 conducând catedra de Istoria Teatrului şi Artelor Spectacolului din cadrul Facultăţii de Arte de la Universitatea de Stat din Milano, unde predă şi regie de operă.
Dirijorul Cristian Sandu este unul dintre cei mai importanţi dirijori români, format sub îndrumarea unor iluştri maeştri ai baghetei precum: Victor Dumănescu, Petre Sbârcea şi Leonid Korchmar. Cristian Sandu îmbină în egală măsură repertoriul de operă cu cel sacru, simfonic sau concertant. Absolvirea cursurilor din cadrul International Academy of Advaced Conducting after Ilia Musin din Sankt Petersburg i-a permis asistarea unor mari dirijori precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda, Pavel Bubelnikov, Yuri Temirkanov.
Cristian Sandu este dirijor colaborator al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, conf. univ. dr. la Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, postură din care conduce clasa de operă și dirijor în cadrul instituției noastre.
Domenico Franchi a absolvit Academia de Arte Frumoase din Brera, Milano, cu specializarea în design (arta costumelor de scenă), dezvoltând în prezent o carieră axată pe două planuri: scenografie de teatru şi arta vizuală. Între anii 1998 – 2008 a colaborat cu designerul de succes Ezio Frigerio. În această perioadă, Domenico Franchi a realizat aproximativ 30 de producţii în marile instituţii internaţionale de operă. Vom menţiona câteva: Othello în regia lui Graham Vick la Teatro alla Scala din Milano; Der Ring des Nibelungen regia lui Nicolas Joel, Teatrul du Capitole din Toulouse, Bal mascat, în regia lui Andrej Konchalovskij la Teatrul Regio din Parma; Fidelio regia Werner Herzog la Scala din Milano; Madama Butterfly regia lui Mario Gas la Teatro Real din Madrid; Hamlet, în regia lui Nicolas Joel la Teatrul du Chatelet Paris. Din 1992 până în prezent el a stabilit şi a semnat concepţia costumelor din majoritatea spectacolelor de operă şi teatru care au fost puse în scenă de instituţiile culturale majore, printre care: Olbe ABAO Bilbao, La Bienala Teatro din Veneția, Opera Naţională din Grecia, Festivalul de Teatru de la din Sarajevo, Cantiere Internazionale d’Arte din Montepulciano, Teatro de la Zarzuela din Madrid, Teatro Verdi din Trieste, Arena di Verona, Teatro Stabile del Friuli Venezia Giulia, CTB, Palazzo Reale din Milano, Teatrul Bonn, Opernhaus în Kiel.
Pe una din plajele insulei Ceylon, un adevărat paradis terestru vizitat adesea de călătorii secolelor trecute, are loc întâlnirea dintre Zurga, proaspăt ales șeful tribului de pescari și prietenul său, Nadir, un bun prilej de a rememora întâmplări din timpuri trecute, petrecute împreună, inclusiv iubirea lor pentru o dansatoare sacră pe care au părăsit-o pentru a nu distruge prietenia ce îi leagă. Ei descoperă în fecioara ce urmează să susțină ritualul de îmblânzire a mării și favorizarea pescuitului, în urma jurământului de castitate depus în fața sătenilor, pe Leila, fata de odinioară, care, la rândul ei nutrește sentimente ascunse pentru Nadir.
În templu, Leila povestește preotului felul în care, cu mult timp în urmă, a salvat viața unui străin, acesta oferindu-i în dar un colier. Mai târziu, Nadir încearcă să o convingă pe Leila să se întâlnească cu el, dar sunt descoperiți de Marele preot, care îi anunță pe săteni. Orbit de gelozie, Zurga îi condamnă pe cei doi îndrăgostiți, la moarte. Ca un ecou al tumultului de sentimente umane, natura se dezlănțuie, o furtună izbucnind din senin, pescarii fiind convinși că zeii se răzbună. Zurga este cuprins de remușcări pentru gestul său și descoperă că Leila este adolescenta care i-a salvat viața cu ani în urmă, în momentul în care recunoaște colierul. Crează o diversiune, eliberându-i pe cei doi, dar este prins de săteni și condamnat să-și sfârșească viața pe rugul pregătit pentru Leila și Nadir.
Georges Bizet s-a născut la Paris la 25 octombrie 1838, într-o familie de muzicieni: tatăl profesor de canto iar mama o talentată pianistă, fiind orientat prin educația pe care aprimit-o, exclusiv spre muzică.
La vârsta de 9 ani, cunoscând pianul și armonia, intră ca student-auditor la clasa lui Marmontel, din cadrul Conservatorului Național de Muzică din Paris. După studii strălucite, Bizet absolvă clasa de pian a lui Marmontel și cursul de compoziție al lui Halévy. În anul 1857 obține Marele Premiu al Romei pentru compoziție, care îi oferă posibilitatea de a petrece ca bursier o lungă perioadă la Școala Franceză de la Roma, îmbogățindu-și astfel cunoștințele artistice.
Printre primele sale compoziții se numără farsa muzicală Don Procopio în genul operei comice Don Pasquale de Donizetti, oda-simfonie Vasco da Gama și o suită pentru orchestră.
Reîntors la Paris în 1861, renunță la proiectul de a face carieră ca pianist și este silit de greutățile materiale pe care le întâmpină să-și întrețină existența făcând transcripții orchestrale comandate de diverși editori. În această perioadă compune opera Pescuitorii de perle reprezentată prima dată la 28 septembrie 1865 și primită cu răceală de anumite cercuri oficiale. Va compune apoi opera Frumoasa fată din Perth, unde, ca și în lucrarea precedentă se menține pe linia tradiției operei comice și a unor nuanțe exotice prezente de altfel și în creațiile altor compozitori ai vremii.
În 1869 compune opera Noé în 3 acte, în stil grand opera, reluând ultima partitură a lui Halévy. În 1872 scrie Suita Arleziana, concepută inițial ca muzică de scenă pentru drama lui Al. Daudet, suită ce se va bucura de un deosebit succes. Bizet a început să fie preocupat de subiectul operei Carmen încă din timpul repetițiile cu Arleziana. Subiectul reprezenta o noutate pentru opera comică, deoarece conținea o crimă cu toate că libretiștii Meilhac și Halévy au îndulcit simțitor asperitățile lui Merimée. Pentru interpreta rolului Carmen, Bizet alege o cântăreață actriță, cu un temperament foarte apropiat de cel al eroinei nuvelei lui Merimée. În 1874 încep repetițiile. La dorința directorului operei, libretiștii atenuează unele trăsături ale temperamentului senzual al eroinei, introducând un nou personaj, Michaela, replica lirică a pasionatei țigănci spaniole.
La 3 martie are loc premiera. Bizet a fost considerat de către tradiționaliști, prea îndrăzneț în armonie, a fost acuzat de wagnerim, având prea puțină melodie. El se dovedește aici a fi un simfonist care dorește ca orchestra să povestească, să descrie, să participe puternic la acțiunile dramatice.
Saint -Säens și Massenet își dau seama de valoarea reală a operei, chiar dacă la început aceasta înregistrează un eșec. Din punct de vedere muzical, rezumatul dramei este expus prin cele trei teme din preludiu, iar unitatea partiturii este asigurată de motivul personajului principal care suferă transformări ritmice și de orchestrație în funcxție de evoluția psihologică a personajului și de situația dată.
Dotat cu o mare siguranță componistică și cu un puternic temperament artistic, Bizet a tins cu consecvență spre o sinteză a celor 2 tipuri de operă franceză (opera comică și grand opera), reușind în Carmen să îmbine în mod natural elementele caracteristice ale celor două genuri, contribuind în mod esențial la procesul de democratizare a operei.
Din 1975 se retrage la Bourgival, începând să sufere de surditate. Moare în noaptea de 2 spre 3 iunie 1875, fiind înmormântat la cimitirul Montmartre; în 1876 este mutat la cimitirul Père Lachaise.
