MY FAIR LADY

My fair lady  transpune fidel în teatrul muzical Pygmalion-ul lui Shaw, nu numai păstrând nealterate acţiunea anecdotică şi personajele, dar reproduce scene întregi, replică cu replică, din lucrarea originală. Exceptând textele muzicale, circa jumătate din musical-ul My fair lady este reprodus întocmai din comedia lui G.B. Shaw.

Semnificativ este faptul că opereta, care reclamă prin însăşi esenţa ei finaluri clare (happy-end), în My fair lady finalul rămâne sub semnul întrebării, Bernard Shaw lasă spectatorului sarcina de a-şi alcătui o încheiere după propria lui preferinţă ori judecată logică. Personajele sunt deosebit de simpatice şi apropiate, pline de contradicţii, dar nu convenţionale. Povestea transfigurării Elizei este destul de obişnuită, a dărâmat închipuitele bariere existente între reprezentanţii diferitelor clase sociale. Tema devenirii omului, lupta cu el însuşi, cu urcuşurile și căderile sale sunt temele din My fair lady, care a văzut lumina rampei în 1956 pe Broadway, iar în România în 1968.

Cuvântul, muzica, dansul şi nu în ultimul rând culoarea, spaţiile şi costumele sunt elementele esenţiale care constituie forţa acestui spectacol.