Spectacol eveniment

Balul Operei

spectacolul BALUL OPEREI- CHRISTMAS FESTIVAL, în care spiritul Crăciunului va fi prezent atât în stil românesc cât și universal. Prima parte a spectacolului este alcătuită din lucrări românești, pagini celebre din operete de Gherase Dendrino, Filaret Barbu, George Grigoriu sau Ciprian Porumbescu, interpretate de soliștii Adelina Diaconu, Florentina Soare, Rodica Ștefan, Florin Bobei, Adrian Mărginean și Valentin Vasopol, pianista Ludmila Calalb, alături de orchestra, corul și baletul teatrului. Partea a doua cuprinde colinde celebre din repertoriul universal interpretate de corul și orchestra teatrului, invitata specială a serii fiind soprana Lee Seung Hee din Coreea. Întregul program este coordonat de dirijorul clujean Cristian Sandu.

continuare