DUMINICĂ – 14 DECEMBRIE
MIHUȚ & THE SOUL BUDDIES
Mihuț Niță (voce)
Toma Dimitriu (pian)
Paolo Profeti (saxofon)
Alex Man (contrabas)
Gabi Matei (tobe)
AT THE END OF JULY
Irina Sârbu (voce)
Sorin Zlat (pian)
Ciprian Parghel (bas)
Laurențiu Ștefan (tobe)

Mihuț Niță și-a început formarea artistică încă de la o vârstă fragedă, când, la doar trei ani, a început să cânte în corul „Allegria”, al cărui fondator, mentor și dirijor era mama sa, Silvia-Alice Niță. A debutat ca actor la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în spectacolul Fiarele. În ceea ce privește parcursul său educațional, a urmat studiile în cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde a studiat pianul timp de 12 ani. Ulterior, a urmat cursurile de licență în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializarea Compoziție – Muzică ușoară, sub îndrumarea renumitului compozitor și pedagog Andrei Tudor. S-a remarcat în calitate de compozitor, participând la Festivalul CHEI, organizat de aceeași instituție. Studiile de master le-a urmat tot în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializându-se în canto-jazz și beneficiind de îndrumarea unor profesori de prestigiu ai genului, precum Mircea Tiberian. În anul 2024, Mihuț Niță și-a lansat primul album solo, intitulat Pe sub flori cresc șobolani, care constituie coloana sonoră a filmului omonim, pentru care a compus întreaga muzică. Proiectul reflectă un parcurs artistic coerent, conturat prin sensibilitate, rigoare și colaborări valoroase.
Toma Dimitriu este un pianist și compozitor român cu o formație solidă în muzică clasică și jazz, remarcat pe scenele internaționale pentru expresivitatea interpretărilor și versatilitatea sa artistică. A început studiul pianului clasic în copilărie, iar la 14 ani s-a îndreptat către jazz. A studiat în România și Olanda, sub îndrumarea unor nume importante precum Mircea Tiberian, Ion Baciu Jr., Gene Jackson și David Berkman, absolvind în 2017 Conservatorul Prince Claus din Groningen. Activitatea sa muzicală se desfășoară la nivel internațional, colaborând cu artiști din Europa și Statele Unite, și susținând concerte în spații prestigioase din New York, Franța, Germania, Olanda și România. De-a lungul carierei, a fost distins cu numeroase premii, precum Premiul pentru Compoziție de Jazz (2012), premiul I la Concursul New Jazz Performance organizat de ARCUB în 2018.
Paolo Profeti este un saxofonist și compozitor italian stabilit la București din 2013, devenind una dintre vocile puternice ale jazzului contemporan românesc și european. A absolvit Conservatorul „Giuseppe Verdi” și Accademia Internazionale della Musica din Milano, perfecționându-se apoi în Franța, la Centre des Musiques Didier Lockwood. În Italia, a făcut parte din Civica Jazz Band și Artchipel Orchestra, alături de care a înregistrat albume importante și a compus muzică de film. În România, colaborează cu Bucharest Jazz Orchestra și Big Band Radio România, participând la proiecte discografice și festivaluri de profil. Proiectul său central, Paolo Profeti European Collective, reunește muzicieni din mai multe țări și propune un jazz contemporan cu accente de rock, cinematic și electronic. Grupul a lansat albumele Waiting for Bucharest, Glide și Peer Out, susținând turnee în întreaga Europă. Pe lângă activitatea concertistică, Paolo Profeti este și profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, implicat activ în formarea noii generații de muzicieni de jazz.
Alex Man este un muzician de jazz rafinat, cu o activitate intensă atât ca interpret, cât și ca pedagog. A început să cânte la chitară la 12 ani, iar în timp, interesul său s-a îndreptat către jazz, influențat de artiști precum Wes Montgomery. Este absolvent al Facultății de Jazz „Richard Oschanitzky” din Timișoara și al studiilor de master în jazz de la Universitatea Națională de Muzică din București. Pe parcursul carierei, a colaborat cu numeroși muzicieni de marcă din România și din străinătate și a fost membru al formației Bega Blues Band. Este activ pe scenă atât ca chitarist, cât și ca contrabasist, remarcându-se prin versatilitate și un simț muzical profund. În prezent, predă jazz la Universitatea Națională de Muzică din București și continuă să participe la proiecte artistice și festivaluri importante, fiind o prezență constantă în peisajul jazzistic românesc.
Gabi Matei este un baterist român din noul val al jazzului autohton, remarcat pentru expresivitatea și maturitatea sa muzicală. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, unde a studiat sub îndrumarea lui Mircea Tiberian, Gabi s-a afirmat rapid printr-un stil versatil și o prezență scenică echilibrată și creativă. Este membru fondator al formației 7th SENSE, una dintre cele mai dinamice trupe de jazz din România, cu care a câștigat premiul pentru „Cea mai bună trupă” la Sibiu Jazz Competition 2021 și a lansat albumul Light in Chaos în 2022. În paralel, colaborează cu numeroși artiști români și internaționali, printre care Freddie Bryant, Patrice Blanchard, Albert Tajti sau Cătălina Beța, fiind implicat constant în proiecte care explorează granițele jazzului modern.
Irina Sârbu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de jazz din România. În funcție de repertoriul pe care îl abordează, artista își modelează vocea cu un timbru aparte, ușor de recunoscut, și își conduce imaginația improvizatorică în numeroase direcții, fiecare spectaculoasă în felul ei. Jazz-ul domina și își lasă amprenta asupra fiecărei piesă interpretată, de la melodica amplă și intens sustinuță a creației românești interbelice, la melodii din repertoriul instrumental clasic (Bach, Albinoni sau Boccherini), de la melodii semnate Grigoraș Dinicu, la piesele originale compuse de solistă pe cel mai recent album de autor – „At The End Of July”, album lansat în anul 2023. Ba mai mult, în prezent, Irina Sârbu lucrează la un nou album de etno-jazz alături de ETHNOTIC PROJECT – proiect cu care în anul 2015 a câștigat premiul „Albumul etno-jazz al anului” la Gala Premiilor Jazz. Prin ceea ce face cu talentul, imaginația și dăruirea ei, Irina Sârbu se impune puternic în fața publicului și rămâne definitiv în memoria ascultătorilor. Datorită originalității și manierei de a prelucra melodiile devenite clasice, valoarea vocalistei a fost unanim recunoscută. A concertat pe marile scene din țară și străinătate, oferind publicului mereu proiecte intersante și originale alături de partenerii ei de scenă.
Provenind dintr-o familie de muzicieni, Sorin Zlat și-a început formarea artistică încă de la o vârstă fragedă. În timpul studiilor
de licență la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, secția clarinet, a început să exploreze muzica jazz, descoperind treptat pianul ca instrument central în dezvoltarea carierei sale de muzician de jazz. Pianul i-a oferit noi perspective asupra compoziției și orchestrării, consolidându-i identitatea artistică. În anul 2011, Sorin a absolvit Masterul la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Jazz, sub îndrumarea profesorului Mircea Tiberian, și a fondat Sorin Zlat Trio, ansamblu cu care activează și în prezent. În scurt timp, a dezvoltat un repertoriu propriu de compoziții și reorchestrări originale ale standardelor jazz, care i-au adus recunoașterea atât pe scena națională, cât și internațională. Talentul său a fost apreciat prin numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu și Premiul Publicului la Concursul Internațional de Jazz, Monaco (2013); Premiul pentru Jazz oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (2017); titlul de Cetățean de Onoare al orașului Bacău (2019); și, în 2020, cea mai înaltă recunoaștere oferită de Yamaha, „Yamaha Artist Worldwide”. De-a lungul carierei sale, Sorin Zlat a susținut numeroase concerte pe scene importante din Europa și Statele Unite, colaborând cu artiști de prestigiu. De asemenea, și-a dedicat o parte semnificativă din activitate educației muzicale, organizând workshop-uri pentru studenți și big band-uri. Din 2017, este angajat al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, în calitate de solist pianist la secția de jazz. În 2023, Sorin Zlat a fost acceptat ca bursier la prestigiosul Royal College of Music din Londra, specializarea Compoziție pentru Muzică de Film, subliniind astfel diversitatea talentului său și angajamentul constant pentru dezvoltarea profesională și explorarea diferitelor genuri muzicale.
Laurențiu Ștefan este absolvent al Universității de Muzică din București – Interpretare muzicală – percuție clasic. De-a lungul carierei sale a colaborat cu numeroși artiști jade zz și pop, atât instrumentiști, cât și soliști de renume, între care se numără Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Marius Pop, Mircea Tiberian, Sorin Zlat , Marius Vernescu, Stefano Di Batista, Rick Margitsza, Tony Lakatos, Stefano Bedetti. De peste un deceniu activează ca colaborator permanent al Big Band-ului Radio, sub conducerea maestrului Ionel Tudor. A susținut numeroase concerte și a participat în cadrul unor Festivaluri de prestigiu, atât din țară cât și din străinătate. În prezent, Laurențiu Ștefan este angajat al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și face parte, alături de pianistul Sorin Zlat și contrabasistul Răzvan Cojanu, din ansamblul Sorin Zlat Trio.
Ciprian Parghel, contrabasist, basist și compozitor cu o amplă experiență profesională, este absolvent al Conservatorului Regal din Bruxelles. Provenind dintr-o familie de muzicieni, fiind fiul reputatei artiste Anca Parghel, și-a construit o identitate artistică solidă, îmbinând formarea academică riguroasă cu o activitate interpretativă remarcabilă. De-a lungul carierei, s-a afirmat prin colaborări cu numeroși artiști de prestigiu din țară și din străinătate, între care Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Bruno Castelucci și Paolo Radoni. Totodată, a participat constant la cele mai importante festivaluri de jazz din România, evidențiindu-se prin versatilitate și prin capacitatea de a îmbina jazz-ul cu sonorități moderne. Contribuie activ la promovarea jazz-ului românesc, fiind implicat în proiecte muzicale de anvergură și desfășurând o intensă activitate pedagogică. Experiența sa didactică include predarea basului și a contrabasului, precum și a teoriei muzicale, aranjamentelor orchestrale și improvizației.

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”