Regia artistică:
DAN MIREA
Distribuția:
IRINA POPA
FLORENTINA ANDRONIC
MIHAIL ANTON
ANDREI ARDELEANU
CRISTINA BOGHICI
COSTEL DONOSE
CRISTINA ISABELA IONAȘCU
ADINA LAZĂR
MARIANA PISICĂ
ALEXANDRU TATU
și BALETUL Teatrului
Conducerea muzicală:
NICOLAE MANTU
Instrumentiști:
MUGUREL BEZMAN – chitară bas
DANIEL BORDEIU – clape
EMIL DRAGOMIR – tobe
MARIAN PROCA – chitară
Scenografia:
IONUȚ MITROFAN
Regia tehnică:
IULIA RADU
Amy Jade Winehouse s-a născut în data de 14 septembrie 1983, în Londra, Anglia, fiind cel de-al doilea copil al taximetristului Mitchell Winehouse și al farmacistei Janis Winehouse. Când Amy avea doar 9 ani, părinții săi au divorțat, iar ea și fratele ei mai mare au rămas în custodia tatălui.
A intrat în contact cu muzica încă din primii ani ai vieții, doi dintre unchii săi fiind cântăreți de jazz și tatăl său, un muzician amator, îi cânta adesea lucrări din repertoriul lui Frank Sinatra. Astfel, interesul lui Amy pentru arte s-a manifestat încă de la o vârstă fragedă.
La 9 ani, a urmat cursurile Școlii private de Arte „Susi Earnshaw”, iar la 10 ani, alături de prietena sa, Juliette Ashby, a pus bazele formației „Sweet&Sour”. Ulterior, a obținut o bursă de studiu la Școala de arte „Sylvia Young”. În eseul său de aplicare Amy scria că tot ce își dorește este ca oamenii să uite de grijile cotidiene ascultându-i vocea. La prestigioasa Școală „BRIT”, Amy a dovedit un real talent actoricesc și interpretativ, iar până la vârsta de 16 ani a cântat în diferite grupuri de jazz, susținând recitaluri în barurile londoneze cu piese compuse de ea.
În anul 2003, a debutat sub egida casei de înregistrări Island Records cu albumul „Franck”. Majoritatea lucrărilor au fost creații proprii, pentru care a primit numeroase aprecieri din partea criticilor de specialitate. Acest prim album cuprinde elemente de Jazz și Soul, iar textele au fost considerate ca fiind „beligerante, dar foarte sincere”.
Vocea sa gravă a fost adesea comparată cu cea a legendarelor soliste de jazz și R&B: Sarah Vaughan, Etta James sau Billie Holiday, cărora Amy le-a studiat intens stilul interpretativ și care au influențat-o în dezvoltarea sa artistică.
Cel de-al doilea album, „Black to Black”, a fost lansat în anul 2006, plasându-se pe cele
mai înalte poziții în clasamentele internaționale. Acest disc i-a adus 5 premii Grammy, fiind prima cântăreață britanică ce a câștigat cele mai multe premii de acest fel. Piesele de pe acest album au fost puternic influențate de muzica soul a anilor 1960, cu sonorități de R&B.
A fost considerat unul dintre cele mai de succes albume britanice, câștigând titulatura de cel mai bun material muzical din istoria UK Albums Chart.
Amy Winehouse a avut o carieră muzicală prolifică, fiind considerată „o cântăreață excelentă, ce posedă atât putere vocală cât și sensibilitate, calități rar întâlnite la interpretele contemporane”. A fost una dintre cele mai originale, oneste și curajoase cantautoare din noua generație, ce a revoluționat industria muzicală. Stilul său muzical a influențat puternic interpretele britanice de la finele anilor 2000.
În ultima parte a vieții, Amy Winehouse s-a luptat cu abuzul de substanțe și alcool. Ea a murit în urma unei intoxicații cu alcool la 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani. După moartea ei, VH1 a clasat-o pe marea cântăreața pe locul 26 din lista celor mai mari 100 de femei din muzică. În anul 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes a fost lansat un documentar realizat din imagini și filmări din arhiva artistei și din mărturiile personale oferite presei. Acest film a câștigat în total 30 de premii, inclusiv cel mai bun documentar.