Astă seară cântă Leonard

Libretul operetei „Voievodul țiganilor”, de Johann Strauss-fiul este bazat pe intrigi, iubire, război și întoarceri victorioase, care aduc note de exotism și romantism intens gustate de publicul epocii, dar și rezolvări naive, artificiale și incredibile ale conflictelor.

Frumoasa Contesă Maritza, bogată, fermecătoare și înconjurată de adoratori înfocați, pretendenți atât la farmecele ei cât, mai ales la averea sa fabuloasă, este personajul ce a inspirat pana celor doi libretiști Julius Brammer, Alfred Grünewald, și a înflăcărat imaginația compozitorului. Subiectul romantic, având în centrul său dragostea dintre Tassilo și contesă, dobândită cu greu pe parcursul unei intrigi pasionale, a inspirat o muzică la fel de romantică, impregnată de inflexiuni ale cântecului popular maghiar, ale valsului vienez și ale romanței gitane.

„Liliacul” (în germană, „Die Fledermaus”) este o operetă în trei acte de Johann Strauss – fiul (25 octombrie 1825 – 3 iunie 1899), cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul „Le Réveillon” scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy. Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien”, pe data de 5 aprilie 1874. Doctor Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Liliacul”.

Unul dintre străluciții reprezentanți ai operetei de la începutul secolului al XX-lea, care a adus un suflu nou în muzica genului, este Emmerich Kálmán, cunoscut publicului vienez mai ales prin opereta sa „Silvia” (1915). Despre această lucrare, regizorul Cristian Mihăilescu spunea, cu ocazia premierei gălățene din 2000: „Silvia este, poate, cel mai frumos imn închinat eternului feminin. Şi ce este în fond acest «etern feminin»? Frumuseţe şi mister, gingăşie şi gelozie, temperament clocotitor şi rafinament discret. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, le-am spus «SILVIA»”.

Tot despre dragoste și piedicile din calea împlinirii ei puse de diferențe de tradiții și prejudecăți, aflăm și din povestea de iubire dintre Prințul Sou Chong, ambasador al Chinei la Viena și frumoasa Liza, fiica feldmareşalului Ferdinand Lichtenfels, în spectacolul cu operetă „Țara surâsului” de Franz Lehár.

„Văduva veselă” este poate cea mai cunoscută și cea mai des reprezentată dintre toate operetele de Franz Lehár, fiind una dintre cele mai prețuite lucrări din repertoriul de gen. Arii de mare inspirație precum „Și-atunci plec la Maxim”, „Vilia”, „Vino în micuțul pavilion” au devenit adevarate șlagăre mondiale. În punerea în scenă a Văduvei, la Galați, esențialitatea a fost pe primul loc, așa că regizorul Paolo Bosisio a redus mult din proză, eliberând-o de toate replicile învechite care s-au acumulat de-a lungul timpului. Au fost eliminate toate părțile muzicale străine de partitura lui Lehár și spectacolul a căpătat un ritm vesel și energic, condus de cânt, dans și schimburi de replici esențiale. Cu o durată de 2 ore, în loc de 3 ore și jumătate, cât durează în mod tradițional, este o montare care se apropie mai mult de rădăcinile nobile ale operetei vieneze.