ZIUA I
Vineri, 28 IUNIE
MARIA GHEORGHIU
MIRCEA BANICIU
& BAND
În deschiderea Festivalului „Folk la Dunăre” din acest an va cânta una dintre cele mai apreciate artiste de muzică folk din România – Maria Gheorghiu. Activă pe scena muzicală de peste patruzeci de ani, Maria Gheorghiu a debutat în anul 1980 scriind poezii, ulterior interpretându-și propriile compoziții. De-a lungul carierei sale, a reușit să capteze atenția publicului și a juriilor festivalurilor de profil din țară, câștigând în anul 1993 marele trofeu al Festivalului Național de Muzică Folk „Om Bun”.
A susținut concerte în principalele centre culturale europene și a colaborat cu personalități de seamă ale muzicii folk. Pe lângă activitatea sa artistică, Maria Gheorghiu este și realizator de emisiuni radio, contribuind la promovarea muzicii folk. Stilul său inconfundabil reușește să transporte publicul într-o stare de grație, într-o STARE DE FOLK.
„Multă vreme am trăit acut sentimentul că sunt doar ”Mierlă fără folos”. În timp, am realizat că locul în care trăiesc este cea mai frumoasă grădină a raiului, în care, dacă vreau cu adevărat, poate să înflorească și Floarea mea de vârtej. Muzica pentru mine este o formă de supraviețuire. Muzica este refugiul atunci când simt că nu mai încap în lumea reală. Este armura pe care o îmbrac ca să mă apăr de micile răutăți cotidiene. Este cea mai importantă formă de comunicare cu cei care simt că viața este și altceva în afara zilnicei corvoade. Iar muzica mea, poezia pe care o compun, scot la suprafață trăirile mele” – Maria Gheorghiu.
Mircea Baniciu este unul dintrei cei mai importanți și influenți reprezentanți ai muzicii folk românești. S-a remarcat la începutul anilor 70, când a devenit solist vocal al formației Phoenix. După fuga colegilor săi din țară în 1977, a început o carieră solo, lansând piese îndrăgite de public și astăzi. În anul 1992, alături de Florian Pitiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de care a cântat peste un deceniu.
În 2002, Mircea Baniciu a revenit în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar de împlinire a 40 de ani de la înființarea trupei, iar din 2007 își continuă cariera solo. În 2014, înființează supergrupul Pasărea Rock, alături de care Baniciu a cântată până în anul 2020.
A lansat de-a lungul timpului numeroase albume, ajungând de fiecare dată la inimile ascultătorilor prin mesajul și emoțiile transmise. Contribuția sa a marcat evoluția muzicii folk românești.
„Folk-ul e un fel de a vorbi pe limba sufletului românesc. De aceea nu va pieri niciodată!” – Mircea Baniciu
